Am participat la Festivalul Internațional de Benzi Desenate din Budapesta

Ce bine, două evenimente super în două săptămâni. Săptămâna trecută am fost la Comic Con, și acum suntem la Budapesta!

Festivalul Internațional de Benzi Desenate din Budapesta este organizat anual de către Asociația de Benzi Desenate Maghiare, anul acesta evenimentul a avut loc pe 14 mai în Grădina Dürer, în vecinătate cu Parcul Orașului (Városliget). Mediu confortabil, grădină de vară frumoasă cu o scenă mică, o sală mare de expoziții (sala de concerte), perete de creație pe care oricine poate să-și expună lucrările, creare de benzi desenate și autocolante, pictură pe față în formă de super-eroi, colți pentru copii, cameră de evadare Rejtő-Korcsmáros, Comic Jam (creare de benzi desenate cu aspect pregătit anterior, fie singur, fie pe rând), întâlniri cu publicul, tombolă, înmânarea premiilor Alfabéta. Nici aici nu am putut lua parte la toate programele, era imposibil.

Site-ul oficial al festivalului conține informații foarte detaliate, interviuri și program, cei care sunt interesați de acest subiect, acolo găsesc tot ce au nevoie. Sunt prezenţi, de asemenea, și pe Facebook cu o grămadă de știri, fotografii și noutăți. Premiile Alfabéta sunt înmânate din 2006 celor mai bune benzi desenate maghiare, anul acesta au fost premiate trei categorii: imagine-roman, imagine-nuvelă și webcomic. Aici puteți afla mai multe despre câștigători.

Nu puteam să cred, am stat la coadă aproape o oră la intrare. În fața noastră și în spatele nostru am văzut tați cu copii, tați cu mame care veneau la festival fără copii, geek-uri timide, gamere cu căști, fete frumoase și prințese Leia.

În treacăt am descoperit grădina de vară și celelalte locaţii, dar ne-am repezit la târg, unde am petrecut toată ziua, totuși simt că nu am reușit să vedem și să înțelegem tot ce era acolo.

În sala mare ne aștepta o mulțime de oameni, și era puțin întuneric. În târg au fost prezenți și furnizori de mărfuri merchandise, dar învățând din experiențele anterioare ne-am oprit doar la standurile cu cărți.

Chiar lângă intrare un truc fantastic: C. J. Fayard și Richárd Vass promovând viitorea lor carte de benzi desenate, dar nu oricum! O fată frumoasă a împărțit ziare obișnuite, spunând că e gratis. Am vrut să dau ziarul înapoi, dar mi-am dat seama că aici e ceva șmecherie. M-am uitat mai bine la copertă, și ce am văzut? Am ținut în mână ziarul Reggeli Suttogó din 2051. 05. 17. Ziarul conține știri senzaționale, scrisori editoriale, știri de sport, anunțuri și desene foarte bune, toate acestea prezentând un oraș distopic din viitor, Vortexcity, unde se petrece povestea din comic. Lovitură perfectă!

Pe lângă aceasta un alt proiect frumos, a doua ediție a primului număr Kittenberger. Această carte de benzi desenate steam-punk va fi o trilogie, o poveste de aventură cu elemente fantastice. Mai târziu am urmărit cu atenție prezentarea lui György Somogyi, unul din scriitorii cărții menționate mai sus, care a povestit despre Kálmán Kittenberger, a cărui viață a fost dramatizat în cartea de benzi desenate.

A urmărit Editura Kingpin, care se ocupă cu  traducerea în limba maghiară și publicarea cărților de benzi desenate străine, având un sortiment bogat pe standul lor.

Vizavi de Editura Kingpin, s-a aflat librăria franceză-spaniolă Latitudes, cu cărți de benzi desenate foarte frumoase, păcat că la momentul respectiv am chiulit de la orele de franceză. Tot pe acest rând am găsit și Editura „Pesti”, editorul maghiar a cărților Lucky Luke și Blacksad. Unul din invitații star a evenimentului a fost Jul, desenatorul lui Lucky Luke, astfel am putut alege de pe o masă plină cu Lucky Luke.

La standul Editurii „Titkos Fiók” am cumpărat o serie de patru cărți a lui Enki Bilal, acesta fiind o carte de benzi desenate renumită cu desene foarte bune; povestea începe de la luptele din Saraievo și devine un sci-fi dur. În același loc se găseau și cărțile „Napirajz” ale lui Dániel Merényi.

Atelierul de Cărți „Vad Virágok”, care se ocupă cu benzi desenate din America până în Asia, a fost prezent la festival cu cărțile „Usagi„, „Blöki Bár și Kázmér și Huba.

Frike Comics este un grup interesant, editorul din Budapesta a unor artiști italieni. Ei publică seriale și publicații ocazionale, cum ar fi: Dylan Dog, Dampyr, Outcast. La a 13-a Festival de Benzi Desenate s-au prezentat cu un număr special, o colecție de benzi desenate de groază, numită Grind comics.

Editura Zsiger.hu a pornit în 2014, de atunci au publicat mai ales benzi desenate artistice, cum ar fi: Attila Jáger – Zsiger Book și „Hommage Á Kerekesszánkó”; The Art of Fabe; Izsák Á. AmbrusGrande, Lucas Grande și Raiz; Zsuzsi Ujj – Blekket Comics; Szabolcs Pál – Sansz și „Alice csodaországban”; Curved Cat Comics, în care se află și câștigătorul Alfabéta, Nóra Vincze – „A gepárd pöttyei”. Aici puteți citi un articol detaliat despre ei, le puteți găsi și pe Facebook.

Comics Mania și-a prezentat cartea cea mai recentă de benzi desenate finlandeză, cu titlul Belzebubs cu ocazia festivalului, despre viața de familie a unei trupe de metal. Pe standul lor am găsit și publicații mai vechi: cartea de benzi desenate a lui András Németh, cu titlul „Rocksztár leszek, mama„, bazată pe blogul cu același titlu. Serialul „Európai Kismesterek” își propune să prezinte artiști străini mai puțin cunoscuți, cum ar fi Cserep kapitány de la Pertti Jarla. Nikolett Kardos a adaptat povești zen pe benzi desenate cu titlul „Virágeső és más történetek„. Pe site-ul Comics Mania este vândut și serialul „Szélesmosoly” a lui  Dániel Fekete, care povestește aventurile unei echipe vesele într-o realitate alternativă, unde în urma evoluției umane suntem capabili şi de schimbare de formă.

Ferenc Kiss și Sándor Kertész au împărțit o singură masă, care ni s-a părut corect, deoarece avem de-a face cu doi dintre cei mai mari cercetători de benzi desenate. Ei nu numai au sistematizat și au scris istoria maghiară de benzi desenate, dar au și format acesta cu creații proprii.

Zsolt Vidák, creatorul lui Pipien Molestus, a fost foarte emoționat din cauza apariției, dar în cele din urmă a ținut o prezentare faină. Zsolt a dezvăliut cu ajutorul unui proiector fazele desenării, lucru care a fost instructiv mai ales pentru graficienii prezenți. Prima oară a desenat cu culori, dar nu i-a plăcut, și a redesenat cartea folosind doar cerneală neagră, fără nuanțe gri. A fost convingător, versiunea alb-negru fiind chiar mai frumoasă. Cartea prezintă viața unui tip normal, care se conectează cu căști de un bonsai, și pornește la o excursie meditativă.

Pe mai multe mese s-au aflat benzi desenate artistice străine foarte frumoase.

La masa principală Victor Drujiniu și Leopold Maurer și-au dedicat cărțile. Cu Victor ne-am întâlnit acum o săptămâna la București, iar cartea de benzi desenate creat de el a fost publicată în limba maghiară de Nero Blanco Comix, special pentru acest festival. Victor Drujiniu este un artist transilvănean, care lucrează pentru cele mai mari edituri de benzi desenate din America, la festival fiind prezent ca desenătorul magazinului The Occultist.

Nero Blanco Comix a publicat de asemenea și cartea lui Maurer cu titlul „Csatorna„, o satiră politică excelentă.

Aici trebuie să ne oprim puțin, și să vorbim mai detaliat despre Editura Nero Blanco Comix, mai ales despre persoana din spatele editurii, Antal Bayer: din 1980 traduce, editează și scrie benzi desenate, articole și cărți în temă. El a lucrat la mai multe editorii, după care și-a înființat propria editură, Editura „Míves Céh”, iar acum își continuă munca sub numele Nero Blanco Comix. A fost membru fondator și primul președinte a Asociației Editorilor de Benzi Desenate Maghiare, membru a Asociației de Benzi Desenate Maghiare și a Academiei de Benzi Desenate Maghiare (Pinkhell). Are un blog de critică de benzi desenate, și este activ și pe Facebook.

Editura „Míves Céh” publică antologii cu titlul „Fekete-Fehér Képregényantológia” din 2005, care au fost adevărate delicatese pentru cei interesați. Aceste antologii au prezentat cele mai bune benzi desenate maghiare și străine, care încă nu au apărut în Ungaria, au prezentat creatorii acestora, au dat știre și au raportat despre evenimente legate de benzi desenate. Cu un rol similar a apărut revista „Papírmozi„, editată de către Antal Bayer, și publicată de Editura „Képes”, și revista cu titlul „Eduárd fapados képregényújság„. Antologiile actuale sunt revistele Nero Blanco Comix și „Buborékhámozó„. Dar asta nu e tot, pe lângă acestea Editura Nero Blanco este implicat în publicarea nenumăratelor ediții originale, anual publică circa 15-20 cărți. Între acestea se numără edițiile noi a benzilor desenate vechi, cum ar fi lucrările lui Ernő Zórád, Teddy Ted și „Reménység úttörői„, precum și benzi desenate contemporane, alternative, artistice, cum ar fi: Gergely Madarász Majomdaráló„;  Róbert VassÁgoston, a nukleáris baromfi și „Különös, idegen nyelven„; două cărți de la Három Madár Műhely; Alexandru Ciubotariu Povestea lui Eu„; Marabu; două caiete de la Rutu Modan; Gergely Oravecz– „Blossza„; Zoltán Fritz – „24 óra tiszavirágzás” și Fritz’strips; Andrea SüliKanon; Kivi LarmolaÚton„; și multe altele…

Publicarea cea mai recentă a lui Nero Blanco este cartea de benzi desenate a lui Jenő Szabó și István Fábián, Fabe, cu titlul „Sötét kor„, care a fost destinat pentru distribuție internațională. Primele trei numere au fost publicate de către Editura Turul Publishing, după care procesul dat de fundătură. Din fericire a fost preluat de către Nero Blanco Comix, care va publica până la sfârșit seria. Mă bucur, pentru că îmi place această poveste fantasy cu războinici maghiari, șamani și păsări turul.

Editura Képes publică benzi desenate maghiare și străine, este cunoscut în primul rând pentru publicarea benzilor desenate ale lui Pál Korcsmáros, care se bazează pe romanele lui Jenő Rejtő. Ei au publicat și seria Largo Winch și „Gemini jelentés„, acesta din urmă fiind scris de către Antal Bayer după romanul lui Korcsmáros, și desenat de  Attila Fazekas. Editura se ocupă și de adaptarea operelor literare clasice, iar revista „Eduárd fapados képregényújság” adună la un loc lucrările artiștilor maghiari.

În 2013 a apărut primul număr Epicline, la festival au adus cea de-a 16-a număr a acesteia. Revista Epicline este publicat de către 5Panels, o grupare care și-a propus să prezinte lumii creatori de benzi desenate semi-profesionale. Astfel în fiecare număr Epicline apar creațiile diferitelor artiști. Au și o antologie frumoasă, cu titlul „Cska„, dar nu am reușit să cumpărăm din ea pentru s-au vândut de tot. Aici am văzut și caietele lui Zoltán Koska, membru al creatorilor de benzi desenate 5Panels. De la el am cumpărat cartea cu titlul Killer Kaller şi am avut nişte momente foarte vesele citindu-l.

Pe masa următoare se aflau trei benzi desenate de aventură, care se leagă în primul rând de numele lui Zsolt Halmi: „Megváltás”, „A halál temploma”, „Hármak„.

După cum știu, Iron Lady este singura revistă de benzi desenate maghiare originale, care apare lunar, editorul acesteia a fost înființat de către Katinka Hosszú și soțul lui, Shane Tusup. Poveștile prezintă viețile lor într-o lume paralelă, unde Katinka este binecuvântat de super-puteri.

Mi-a plăcut că copertele The Walking Dead puse la un loc formează un singur desen mare.

În cealaltă sală o grămadă de benzi desenate vintage, am privit cu bucurie revistele vechi Fantom, Alfa, „Csillagok Háborúja”, dar cei care cred, că am fi putut cumpăra ieftin aceste numere, greșește. Cel mai scump a fost renumitul Maus, vândut cu 25 mii de forinți, adică cu 400 de lei!

Benzile Desenate Windom fac o treabă excelentă cu explorarea și publicarea benzilor desenate ale lui Endre Sarlós și Imre Sebők, pe lângă acestea au publicat o revistă Fekete-Fehér Képregénymúzeum și un alt Kismesterek.

Ne-a plăcut foarte mult Gyula Szűcs, directorul Kaméleon Komix, editorul revistei Világvégi mesék„, pentru că a ținut o prezentare instructivă despre procesul înființării unei edituri de benzi desenate, și printre altele a subliniat ce important este prezența unui contabil bun în proiect! În calitate de administrator a unei edituri nou înfiinţate, sunt pe deplin de acord cu el. Pe revista „Világvégi mesék” se vede că a fost creat de o echipă însuflețită, aceasta conține trei povești cu temă postapocaliptică.

Am așteptat de mult să ajung la standul X-Embörök, deoarece artistii de la Szeged fac parodie din parodia parodiei. Ca prim pas își imaginează super-eroi la „Alföld” (Ungaria), după care auto-parodizându-se scriu un prolog acestor povești, care se leagă de mișcarea mutanților născută încă în comunism (acesta mai are și un prolog în alb-negru, adică prologul prologului). După acestea ne arată ce benzi desenate au citit acești mutanți în comunism: cu titlul „Vad Hortobágy”, publicat de către István Comics, pe prima pagină a acestuia vedem o fântână cu cumpănă construită din megalite, în jurul căruia se luptă oamenii peşterilor cu dinosaurii. Textul este cu scriere runică!!! Poanta mea preferată: Până nu ne-am apucat de … (nu contează de ce), nu am știu că există entuziasm negativ.

Încă un creator de la Szeged, Roland Pilcz, creatorul revistei Kalyber Joe, el lucrează din 2005, și a publicat deja 20 numere! Aventură, dramă, umor – într-o carte de benzi desenate maghiare. Nu știu de ce nu am cumpărat din ea, ulterioir îmi pare foarte rău.

Ákos Dudich  și Gergely Oravecz au făcut o e-carte de benzi desenate cu titlul The scrols of Faith no more despre istoria trupei, care este vândut și pe Amazon.

BPZines a adus cele mai frumoase numere din cultura fanzin, cum ar fi: Star Wars fanzine, Lovezine, Houseparty, „Passzív-agresszív mondatok kiskönyvtára”, „Furadolog”

La o masă o singură revistă, pe copertă numele lui Nobody B. Owens, Wes Bartman și Roland D. Allgod. Am deschis, și ce văd înauntru? Bánk Bálint Varga, Szabolcs Barta, Zsolt Ilia… Cum așa? – întreb. E dinadins, spune râzând vânzătorul, și explică că această poantă a fost ironie și reclamă, pentru că de cele mai multe ori numele străine contează mai mult decât ar trebui… Sunt de acord, a fost o glumă bună, am cumpărat revista, și am cerut o dedicație de la autorul acestuia, pentru că cu el stăteam de vorbă: Szabolcs Barta. Ei sunt Original Comix, și primul număr Nekronin.

Bloodlust este o revistă de benzi desenate cyberpunk cu vampiri apărut prima dată în 2010, din care au apărut trei numere și două ediții speciale. În 2017 va fi publicat al patrulea număr, care va fi închiderea primului capitol.

Au fost prezenți și creatorii din Szabadka, Komikaze, dar nu am avut timp de ei, a trebuit să ne grăbim la tren. Am văzut în treacăt și standul Szépirodalmi Figyelő„, dar nu, nu mai avem bani! Afară a avut loc tragerea tombolei – hai să așteptăm puțin – am spus lui Matyi. În două minute au tras numărul meu, și am câștigat revista Szépirodalmi Figyelő, cu articole bune și un comic super de Gergely Madarász !

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile nu sunt permise.